Încă un elev a fost prins cu un cuțit la școală. Profesorii au chemat poliția / Unde s-a întâmplat

Încă un elev a fost prins cu un cuțit la școală. Profesorii au chemat poliția / Unde s-a întâmplat
Foto caracter ilustrativ
Publicat: 03/11/2022, 15:07
Actualizat: 03/11/2022, 15:08

Zilnic apar informații conform cărora unii elevi merg la școală cu arme albe. De data aceasta este vorba despre un copil din Arad care a mers la unitatea de învățământ la care studiază cu un cuțit. Poliția a deschis o anchetă.

În cursul zilei de joi, polițiștii Biroului Siguranță Școlară s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea unei infracțiuni într-o școală.

„Cadrele didactice ale unei unități de învățământ preuniversitar din Arad au solicitat prezența polițiștilor la școală, întrucât, într-o pauză, asupra unui elev ar fi fost găsit un cuțit de mici dimensiuni”, conform Inspectoratului de Poliție Arad.

Oamenii legii au informat și  Direcția Generală de Asistență Comunitară și Protecția Copilului, pentru a lua măsuri în acest caz.

Pe numele elevului a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de port sau folosire, fără drept, de obiecte periculoase.

Elev de 13 ani, înjunghiat de un coleg de clasă într-o școală din Galați

Un elev în vârstă de 14 ani şi-a înjunghiat, marți, un coleg de clasă într-o școală din Galați. Între cei doi ar fi izbucnit un conflict în pauză. Victima, un copil de 13 ani a ajuns la spital.

Incidentul s-a petrecut marți, în jurul prânzului, în Școala Gimnazială de lângă Movileni, o comună aflată în proximitatea orașului gălățean Tecuci. Conflictul a izbucnit între doi copii de 13 şi 14 ani. Apelul la 112 a fost făcut de directorul școlii.

„Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci care au ajuns în scurt timp la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă și au stabilit faptul că, în jurul orei 10:50, în pauza dintre orele de curs, a izbucnit un conflict spontan între doi elevi, de 13, respectiv 14 ani, din clasele a VII-a și a VIII-a, ambii cu domiciliile în comuna Movileni”, a transmis IPJ Galați.

În timpul conflictului dintre cei doi, elevul de 14 ani ar fi scos un briceag și l-ar fi înjunghiat pe celălalt copil de mai multe ori în abdomen și în antebraț. Copilul de 13 ani a fost a fost transportat la Spitalul de Copii din Galați, unde a rămas internat pentru a primi îngrijiri medicale. In cauza a fost constituit dosar penal in care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violente.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, în farfurii. Pescarii le adună din zone...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Încetarea focului în Ucraina. Vladimir Putin s-a hotărât deja: Sunt principii foarte juste
Toți proprietarii din România vor fi expuși. Amenzile sunt fără precedent
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
×